Home » Cultură » Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”

Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”

Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Dr. Charles Richter, circa 1939. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 30.09.2024
La 30 septembrie 1985 a încetat din viaţă seismologul american Charles Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter (n. 1900).

Charles Francis Richter şi-a petrecut mare parte din viaţă în California, într-o zonă vulnerabilă din punctul de vedere seismic şi a realizat studii în domeniu la Universitatea din Stanford, fiind în acelaşi timp familiarizat şi cu datele şi cercetările Laboratorului de seismologie din Pasadena.

 

 

Într-unul dintre rarele interviuri pe care le-a oferit, Charles Richter a mărturisit că a devenit interesat de seismologie dintr-o “fericită eroare”. “Sincer vă spun, a fost un accident. În timp ce lucram pentru lucrarea de doctorat despre fizică teoretică,  doctorul Robert Milikan m-a chemat la dânsul în birou şi mi-a spus că laboratorul de seismologie caută un fizician. Chiar dacă nu eram în domeniu mi s-a parut interesant. În scurt timp am renunţat la activitatea mea şi m-am alăturat echipei de seismologi în 1927”.

Scara Richter a fost creată în 1935, de Charles Richter şi Beno Gutenberg, de la California Institute of Technology şi indică energia eliberată în centrul unui seism. Este o scară logartmică, pentru că magnitudinea, după Richter, corespunde logaritmului măsurării amplitudinii undelor de volum (de tip P şi S), la 100 km de epicentru şi este gradată de la 1 la 9, iar intensitatea cutremurelor se exprimă în numere fracţionare.

În 1956, Richter şi Beno Gutenberg, geolog şi seismolog german, lucrând împreună la Institutul de Tehnologie din California, pe baza unei hărţi precise a repartiţiei cutremurelor în zonă, au îmbunătăţit metoda de măsurare a magnitudinii, ţinând cont şi de undele de volum, a căror viteză de propagare depinde de structura terestră, acestea fiind observate pe o durată de 20 de secunde.

Deoarece scara Richter este o scară logaritmică, o modificare cu un grad este corelată cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor seismice şi de aproximativ 30 de ori a energiei care este eliberată de un cutremur. Richter a propus astfel măsurarea magnitudinii seismelor, pe baza amplitudinii maxime a undelor seismice, înregistrate pe o seismogramă.

Seismografele înregistrează iniţial undele primare, de suprafaţă, care sunt cele mai rapide, paralele cu direcţia de propagare, fiind cele care însoţesc zgomotul care se poate auzi la începutul unui cutremur. Undele secundare sunt transversale, perpendiculare pe sensul de propagare al undei, şi nu se propagă în medii lichide fiind înregistrate de aparatura seismică mai târziu decât undele primare. Undele de volum pot urma trasee foarte diferite în interiorul pământului, în funcţie de structura geologică locală, de aceea nu ajung în acelaşi timp, la aceeaşi distanţă, la suprafaţă.

Limitarea scării Richter este confirmată de cutremurele devastatoare de peste 9.0 grade, care au avut loc în ultima sută de ani în Kamtceatka (Rusia) în 1952, în Chile mai 1960, în Alaska în 1964, în Sumatra decembrie 2004, al patrulea ca forţă distructivă dintre toate cele cunoscute până acum, în Japonia pe coasta Pacificului în 2011.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 septembrie:

1791 – A avut loc la Viena premiera operei „Flautul fermecat” de Mozart.

1924 – S-a născut scriitorul Truman Capote: „Harfa de iarbă”, „Cu sânge rece”, „Mic dejun la Tiffany” (m. 25 august 1984).

1931 – S-a născut Dem Rădulescu, actor de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără: seria „B.D.”, „Veronica”, „Primăvara bobocilor”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Secretul lui Bachus”. S-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 17 septembrie 2000.

1955 – A murit, într-un accident de maşină, actorul James Dean, sex-simbol al anilor ’50: „Rebel fără cauză”, „La est de Eden” (n. 8 februarie 1931).

1955 – A încetat din viaţă Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus (n. 1891).

2005 – Ziarul danez Jyllands-Posten a publicat 12 caricaturi ale profetului Mahomed. Una din caricaturi îl viza pe acesta cu un turban sub formă de bombă cu fitil, asociindu-l astfel pe profet cu terorismul. În religia musulmană reprezentarea profetului este interzisă.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia lui Dumnezeu. El mă va ierta dacă am comis excese, dar nu cred că am făcut-o”
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia ...
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut Securitatea
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut ...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Care mai este starea de spirit a românilor?
Care mai este starea de spirit a românilor?
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor
Griselda Blanco, Regina Cocainei. „Erai un nimeni, când te-am cunoscut, acum furi de la mine”
Griselda Blanco, Regina Cocainei. „Erai un nimeni, când te-am cunoscut, acum furi de la mine”
Exercițiile fizice, în special cele de forță, antrenează și neuronii, nu doar mușchii
Exercițiile fizice, în special cele de forță, antrenează și neuronii, nu doar mușchii